mistretul

MISTRETUL  SAU PORCUL MISTRET

Originea Mistretului

Mistretul este un animal salbatic, mamifer si omnivor. Aria sa de raspandire cuprinde intreaga Europa, nordul Africii, mare parte din Asia, intinzandu-se la sud pana in Indonezia. In Romania populeaza padurile incepand cu delta si lunca Dunarii, pana in desisuriel Carpatilor. 

Mistretul este stramosul porcului domestic, face parte din familia Suidae, denumirea stiintifica fiind  scrofa attila. Regional mai este cunoscut si sub numele de glican (Transilvania), porc salbatic. Masculii puternici se mai numesc vieri, iar purceii godaci sau grasuni. 

Intilnit destul de rar in versurile consacrate vietuitoarelor padurii, dar pomenit adesea in savuroasele povesti vinatoresti, mistretii! poarta eticheta unei "fiare teribile", fiind socotit un simbol al puterii neinfrinte, al violentei si salbaticiei.

 porcul mistret animal salbatic mare

 

Hrana Mistretului

Mistretul prefera padurile cu specii forestiere producatoare de fructe, stejar si fag, pentru hrana si cu desisuri pentru adapost. Are nevoie de terenuri umede, cu apa stagnanta. Este un animal omnivor, hranindu-se cu radacini si tulpini subterane, fructe de padure, plante agricole, larve, rame, gasteropode, oua de pasari, cadavre. In general 85% din hrana sa este de origine vegetala si 15% animala. 

Aspectul Mistretului

Este un animal robust, lungimea corpului atingand 2 m la masculi si 1,5 m la femele. Coada are o lungime de 15 - 20 cm, iar la varf are un smoc mai paros. La greaban atinge o inaltime pana la un metru. Botul este alungit si puternic, terminat cu un disc cartilaginos in care sunt plasate narile mistretului. Dentitia sa este puternica, caninii fiind foarte dezvoltati. Acestia sunt recurbati, cu sectiune triunghiulara si lungime pana la 28 cm, implantati in maxilarul inferior, cam doua treimi din lungimea lor, constituind o redutabila arma de aparare. Pielea, fiind aspra si ingrosata, constituie si ea o arma de aparare. 

Fiecare picior are cate patru degete, din care doua bine dezvoltate, cu copite puternice, iar celelalte doua sunt rudimentare si plasate pe fata interna a piciorului, ca niste pinteni. Blana adultilor este formata din peri lungi si aspri, despicati la varf. Pe ceafa, de-a lungul spinarii, creste o coama alcatuita din peri lungi si aspri.

Comportamentul mistretului

Dintre simturi cele mai dezvoltate sunt mirosul si auzul, vazul fiind mai slab. Activitatea sa este preponderent nocturna. Mistretul manifesta un instinct de asociere in grupuri, denumite ciurde, conduse de scroafe batrane. Masculii ajunsi la maturitate prefera insa viata solitara. 

In general, mistretul nu ataca omuldecit atunci cind se afla la stramtoare, incoltit si ranit, iar omul se afla in nemijlocita sa apropiere. Se deplaseaza in trap marunt, spornic, cu care poate pariurge distante mari in cautarea hranei. La nevoie alearga si in galop, insa pe distante scurte. inoata bine, dar numai fortat de imprejurari.

Reproducerea Mistretului

Mistretul manifesta un instinct de asociere in grupuri, denumite ciurde, conduse de scroafe batrane. Masculii ajunsi la maturitate prefera insa viata solitara. Perioada de imperechere este iarna, intre lunile noiembrie - decembrie. Gestatia dureaza 17 saptamani, dupa care fiecare scroafa are 5 - 10 purcei cu care ramane pana in noiembrie anul urmator. Scroafa isi ingrijeste bine puii, aparandu-i impotriva dusmanilor. Acestia sunt lupul, rasul, uneori ursul. Dintre boli, cea mai periculoasa este pesta porcina.

vulpea 6

Vulpea este mamifer omnivor, de dimensiune mică spre medie, încadrat sistematic în familia Canidae, alături de lup, câine, șacal, enot ș.a.

Deși de obicei vulpea e considerată - automat - a fi roșcată, de fapt coloritul său prezintă o mare varietate (de la roșcat aprins până la alb și cenușiu). Se vorbește, ca urmare, de existența a trei varietăți de vulpe: de mesteacăn (cu pieptul, partea ventrală și vârful cozii albicioase, iar părțile laterale gălbui), cu cruce (care are o dungă neagră pe spinare, care se încrucișează cu cea de pe membrele anterioare; cea mai răspândită) și cărbunăreasă (cu pieptul, gâtul, abdomenul și vârful cozii cenușii sau negru-cenușiu și picioarele negre). Există însă și varietăți intermediare, în multe cazuri fiind foarte greu de deosebit vulpea de anumite varietăți de câini

Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg, rar mai mult. Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa 30-40 cm.

Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător cu al câinelui, dar iese în evidență datorită cozii lungi și stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată. Vulpea mănâncă cele mai multe mici mamifere: șoareci de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc. Detectează prada chiar și fără să o vadă (după miros sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare asupra sa, cu labele din față, ca pisicile. Majoritatea vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a reveni altă dată la locul cu “provizii”.

Puii se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 - la o singură naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână de viață. Părinții sunt foarte grijulii cu micuții: mama este mereu în preajma puilor pentru a îi apăra, iar tatăl pleacă la vânătoare pentru a asigura hrana întregii familii. Este vorba despre maturi, căci în prima lună puii se hrănesc doar cu laptele supt de la mama lor. Începând cu a doua lună, puii de vulpe sunt luați la vânătoare de către adulți, pentru a începe primele încercări pe cont propriu.

Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au fost vânate cu cruzime ani la rând. Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc - mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave, printre care și turbarea. Pot fi afectate în special mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar boala poate fi transmisă și omului, fie direct prin mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.

ursul

Ursidele -Ursidae- sau urșii este o familie de mamifere carnivore mari din subordinul fispede, răspândite în regiunea holarctică, existând câteva specii și în America de Sud. Sunt animale omnivore de talie mare, voluminoase și masive, cu coadă scurtă și, de regulă, ascunsă între perii blănii, cu cap rotund, bot alungit și, de obicei, trunchiat, gât scurt și gros, urechi scurte și ochi relativ mici. Picioarele au câte cinci degete prevăzute cu gheare foarte puternice, încovoiate și neretractile. Mersul lor este plantigrad.

Urșii sunt carnivore de talie mare, voluminoase, masive și greoaie. Ursul malaez (Helarctos malayanus) este cel mai mic reprezentant al familiei: lungimea corpului 1,2-1,5 m, greutatea 27-70 kg). Ursul brun are o lungimea de 2 m și o greutatea de 150-250 kg, iar ursul polar o lungimea de 2,4-2,7 m și o greutatea de 400-590 kg. Cel mai mare reprezentant este ursul grizzly cu o lungimea 2,8 m și o greutatea de 780 kg, fiind cele mai mare mamifer carnivor actual. Masculii sunt cam cu 1/5 mai mari decât femelele. Trăiesc până la 15-30 de ani în stare liberă, iar în captivitate, un urs polar a trăit 47 de ani.

Urșii au, în general, capul rotund și mare și gâtul scurt și gros. Botul este alungit și, de obicei, trunchiat, iar buzele sunt mobile, mult desprinse de gingie. Urechile sunt scurte, drepte și rotunjite, iar ochi relativ mici. Coada este scurtă, vestigială și, de regulă, ascunsă între perii blănii.

Picioarele anterioare și posterioare, potrivit de lungi, puternice și groase, au câte cinci degete prevăzute cu gheare foarte mari, puternice, încovoiate, ascuțite și neretractile, pe care le folosesc la sfâșiat prada și la săpat pământul. Tălpile, la urșii tereștri sunt păroase, iar la cei cățărători, golașe.

tigrul 4

Tigrul -Panthera tigris- este o specie de mamifere răpitoare din familia felidelor, fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al subfamiliei felinelor mari. Este cea mai mare felină și unul dintre cei mai mari răpitori tereștri ,după ursul polar și cel brun. Dimensiunile unui tigru siberian la vârsta de 6 luni sunt comparabile cu cele ale unui leopard adultt.

Tigrilor le sunt caracteristice dungile de culoare închisă, amplasarea cărora variază de la un individ la altul. Corpul este adaptat pentru vânătoare, fiind dotat cu colți lungi și maxilare puternice, vedere nocturnă de șase ori mai bună decât a omului și musculatură dezvoltată, fiind capabil să sară la o înălțime de până la doi metri cu 50 kg de carne în dinți.

Tigrii se hrănesc îndeosebi cu copitate, dar pot vâna și maimuțe, păsări, pești și chiar alte răpitoare, ca lupii, leoparzii și crocodilii. Au un comportament solitar și veghează în singurătate teritorii de până la 1.000 km²; acestea pot cuprinde diferite landșafturi: la sud păduri tropicale și savane, iar la nord semideșerturi și taiga.

Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului (toate pe teritoriul Asiei), dintre care către începutul secolului al XXI-lea s-au păstrat doar șase — în total 3.200 indivizi; cea mai numeroasă este a tigrului bengalez, a cărei populație alcătuiește aprox. 1.700 de specimene. Pe parcursul secolului al XX-lea, populația tigrilor a scăzut cu 93%, astfel încât către sfârșitul secolului, specia a fost inclusă în Lista roșie a IUCN și în documente similare ale unor țări. În prezent, vânătoarea sau capturarea tigrilor este interzisă în toată lumeaa.

Tigrul reprezintă un simbol al puterii și monarhiei în cultura asiatică. Unele zeități indiene sunt ilustrate călare pe tigri, demonstrându-și astfel superioritatea. Tigrul este unul dintre cele 12 simboluri de animale din calendarul chinezesc. Rolul său în cultura mondială este reflectat în recunoașterea sa ca simbol național al Malaeziei, Indiei, Bangladeshului și Republicii Coreea și ca cel mai iubit animal de pe Pământ, în urma unui sondaj realizat de Animal Planett.

lupul-canis lupus-linne

Lupul, a cărui denumire științifică estee Canis lupus-Linne, 1821, este inclus din punct de vedere sistematic în familia Canidae (Canide), alături de câine, vulpe, șacal și enot. Lupul este cea mai răspândită specie dintre mamiferele care trăiesc în prezent.[necesită citare] Pe vremuri, lupul era prezent în întreaga emisfera nordică, adaptându-se cu succes la cele mai diferite condiții de trai. Pentru a se descurca în aceste condiții diverse, lupul a fost nevoit să învețe să vâneze cele mai diferite varietăți, fie insecte, rozătoare, sau animale mai mari, cum este elanul, bizonul sau boul moscat .Este un vânător foarte talentat, însă modul lui de trai are un impediment major: este concurentul direct al omului, și pe majoritatea zonei lui de răspândire a pierdut în această luptă inegală. Lupul este cea mai mare specie din familia câinilor (Canidae). Această specie este una din cele șapte care formează ordinul carnivorilor (Carnivora).[necesită citare] Cele două specii de lupi sunt lupul (Canis lupus) și lupul roșu (Canis rufus). Subspeciile lupului sunt lupul polar (C.I. arctos), lupul nord-american (C.I. lycaon), lupul de șes (C.I. campestris) și lupul obișnuit (C.I. lupus).

Leul-Panthera Leo

Leul (Panthera Leo) este o specie de mamifere carnivore din familia felidelor, fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al subfamiliei felinelor mari. Este una dintre cele mai mari feline și unul dintre cei mai mari răpitori tereștri din lume (după ursul polar, ursul brun și tigru).
Leul mascul poate fi recunoscut ușor datorită coamei sale și poate cântări până la 250 kg. Femelele sunt mult mai mici, cântărind până la 150 kg. Leii trăiesc în jur de 20 ani.
Leii sunt animale carnivore care trăiesc în grupuri -familii constând din femele înrudite, pui de ambele sexe și un mascul neînrudit, care se împerechează cu femelele adulte. Femelele se ocupă cu vânatul, în timp ce masculii apără și mențin frontierele teritoriului. Puii masculi sunt dați afară din grup când ajung la maturitate.
Cu toate că este cunoscut ca „regele junglei”, leul este un animal care trăiește în câmpii deschise, și poate fi găsit prin toată Africa. Chiar și așa, este o specie în pericol, populații semnificative găsindu-se doar în parcurile naționale din Tanzania și Africa de Sud.

Ultimul rămas al subspeciei leului asiatic (Panthera leo persica), care în vechime trăia din Grecia până în India, trăiește în Pădurea Gir din nord-vestul Indiei. Aproximativ 300 de lei mai trăiesc într-un sanctuar din statul Gujarat-india
Leii au dispărut din Grecia, ultimul loc în care mai trăiau în Europa până în anul 100 d.Hr., dar populații semnificative au rămas în nordul Africii până la începutul secolului XX.


Leul, vulpea şi măgarul de Esop



Leul, vulpea şi măgarul se înţeleseseră să se facă tovarăşi la vânătoare. După ce au prins o mare pradă, la întoarcerea din padure, leul i-a cerut măgarului să împartă vânatul în câte o porţie potrivită fiecăruia din cei trei parteneri.

Măgarul a împărţit cu grijă prada în trei părţi egale şi le-a cerut, cu modestie, celorlalţi doi să îşi aleagă porţia dorită. Mânios, leul s-a repezit asupra măgarului şi l-a mâncat într-o clipită. Apoi, i-a spus vulpii să împartă ea vânatul între ei doi.
Vulpea a aşezat cea mai mare parte a prăzii într-o grămadă uriaşă şi şi-a oprit pentru ea doar o îmbucătură. Mulţumit, leul i-a zis: “Cine te-a învăţat, draga mea, minunata artă a împărţirii? Hei, eşti perfectă când faci o astfel de treabă!”. Vulpea i-a raspuns: “Am învăţat de la măgar, din soarta lui nefericită”.

Morala: Fericit este omul care învaţă din nenorocirile altora.

DESPRE BLOGUL DE ANIMALE

DESPRE BLOGUL DE ANIMALE

am deschis acest blog fiindca foarte multi copiii nu stiu cum se cheama foarte multe animale si chiar nu le-au vazut niciodata,pe acest blog vor gasi animale si cateva cuvinte despre viata acestora